sâmbătă, 12 ianuarie 2013


Pârtiile de schi din Poiana Braşov, Predeal şi Bran sunt pregătite pentru vacanţa de Crăciun

În Poiană se schiază pe toate cele zece pârtii şi pe variantele lor. Sezonul de schi de deschide oficial în acest weekend. În premieră, pe Pârtia Bradul se va putea schia şi noaptea.

Pârtiile cu dificultate mare din Poiana Braşov, respectiv Lupului, Subteleferic şi Kanzel sunt recomandate doar schiorilor profesionişti. Începătorii pot schia Bradul şi Stadion. Şi cea mai lungă pârtie de schi din România este tot în Poiana Braşov. Drumul Roşi care 4,7 kilometri şi un grad mediu de dificultate..
În staţiunea Predeal se schiază pe toate pârtiile: Cocoş, Subteleferic, Clăbucet, Clăbucet Varianta şi Clăbucet MTR, toate fiind în stare foarte bună. În 21 decembrie va funcţiona şi sistemul de iluminat nocturn.
Stratul de Zăpadă atât în Poiană, cât şi în Predeal este de peste 50 de cem, iar în weekend se anunţă temperature negative, numai bune pentru schi.
Schi şi în Bran
Şi domeniul schiabil Zănoaga de la Bran s-a deschis la sfârşitul săptămânii şi sunt condiţii foarte bune pentru practicarea sportului, scrie agrepres.ro. Domeniul cuprinde două pârtii pentru avansaţi şi una pentru începători. Domeniul schiabil este dotat cu instalaţie de transport pe cablu, nocturnă şi instalaţie de producere a zăpezii artificiale. La domeniul schiabil Zănoaga se ajunge pe Valea Porţii, puţin înainte de intrarea la Castelul Bran, distanţa fiind de 3,5 km de Castel.
Decalogul schiorului
După accidental nefericit din weekend-ul trecut din Poiana Braşov când un schior şi-a pierdut viaţa, Primăria Braşov a postat pe site şi un set de reguli de siguranţă pentru amatorii sporturilor de iarnă. Decalogul schiorului ar trebui respectat de toţi turiştii.
  1. Respectul celuilalt: orice schior trebuie să se comporte astfel, în orice clipă, încât să nu pună pe celălalt de lângă el în pericol.
  2. Stăpânirea vitezei şi a comportării: orice schior trebuie să-şi adapteze viteza de alunecare şi comportamentul adecvat propriei sale capacităţi fizice şi tehnice.
  3. Stăpânirea direcţiei: schiorul din deal, a cărui poziţie este dominantă, trebuie să-şi aleagă în aşa fel traseul şi să prevadă o direcţie de cădere care să asigure siguranţa schiorului din vale.
  4. Depăşirea: schiorul poate sa efectueze o depăşire liberă în deal, vale, stânga, dreapta, atâta timp cât schiorul care depăşeşte ţine seama de evoluţia schiorului depăşit şi păstrează o distanţă de siguranţă suficientă în raport cu el.
  5. Încrucişarea şi traversarea: schiorul care traversează o pârtie sau un teren de şcoală trebuie să se asigure, menţinând controlul vizual spre deal şi vale, luând-şi precauţiunile necesare preîntampinării unui accident pentru el şi pentru alţii.
  6. Staţionarea: schiorul trebuie să evite să se oprească şi numai în cazuri de absolută necesitate în pasajele lipsite de vizibilitate. În caz de căzătură, trebuie să degajeze rapid pârtia.
  7. Urcarea: pe schiuri sau cu piciorul trebuie să se facă folosind marginea pârtiei.
  8. Respectarea semnalizării: oricine trebuie să respecte semnele internaţionale de semnalizare instalate pe pârtie, indiferent de gradul sau de pregătire sportivă, vârsta etc.
  9. Respectarea naturii pârtiei: a schia rapid pe o pârtie rezervată începătorilor constituie o greşeală, ca şi aventurarea schiorului începător pe o pârtie dificilă.
  10. În caz de accident: orice schior sau persoană aflată pe pârtie trebuie să dea ajutor în caz

 sursa : schiuri.ro


clapari,boots ski,clapari de vanzare,clapari second hand,clapari sh,oferta clapari schi,magazin echipamente ski,magazin schiuri si clapari,bucuresti,timisoara,brasov,suceava,oradea,bacau,constanta,schiuri de vanzare,schiuri second hand,atomic,rossignol,salomon,dynastar,fscher,blizzard,head,k2,tecnica,nordica,volkl,

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu